VIDEO | Polițiștii chinezi au defilat pe stradă cu persoane bănuite că au încălcat regulile impuse din cauza pandemiei

Publicat: 30/12/2021, 16:05
Actualizat: 30/12/2021, 16:09

Polițiștii din Jingxi, din sudul Chinei, au defilat pe străzi cu patru persoane care ar fi încălcat regulile anti-Covid, a informat presa de stat. Această practică a fost interzisă, dar a reapărut în contextul în care autoritățile luptă pentru aplicarea politicii „zero-Covid”.

Cei patru bărbați sunt acuzați că au ajutat mai multe persoane să treacă ilegal de granițele Chinei. Marți, ei au fost plimbați pe străzi purtând costume de protecție antichimică și pancarte cu numele și fotografiile lor. Publicația de stat Guangxi a raportat că acțiunea a fost concepută pentru a descuraja „infracțiunile de la frontieră”, conform The Guardian.

O practică comună în timpul Revoluției Culturale, defilarea publică a fost interzisă de mult timp în China, iar Beijing News, publicație afiliată Partidului Comunist, a declarat că incidentul din Jingxi „încălcă grav spiritul statului de drept și nu poate fi permis să se repete”.

Ziarul Global Times a spus că instanțele și Ministerul Securității Publice au emis diverse ordine începând cu anii 1980 prin care s-a interzis defilarea suspecților de infracțiuni. În acest context, chiar oficialii statului ar putea fi pedepsiți pentru că nu au respectat legea.

Un caz similar a avut loc în februarie anul trecut, când un bărbat din provincia Hebei a fost legat de un copac pentru că a ieșit să cumpere țigări în timpul izolării.

China a impus măsuri stricte, inclusiv carantinări care afectează milioane de cetățeni, pentru a face față unui nou val de creștere a cazurilor de infectare.

Statul a raportat miercuri 203 noi cazuri zilnice, iar unul dintre cei mai mari producători de cipuri de memorie din lume, Micron Technology, a declarat că restricțiile din orașul Xi’an ar putea duce la întârzieri în furnizarea globală a cipurilor de memorie DRAM.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
"Eu sunt cel pe care îl căutaţi!" Autorul masacrului din Germania s-a predat. Atacul cu...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
Noul război ce stă să izbucnească. Au atacat azi dimineață. S-a declarat stare de urgență
Gazpacho, un fel de mâncare versatil. Rețeta este extrem de simplă
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Mii de reactii controversate după ce Cristina Șișcanu a arătat cum folosește un lubrifiant: “Așa...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Ministrul de externe al Italiei spune că țara are nevoie de studenți africani